Mai multe persoane dintr-un grup de 39 de copii şi trei adulţi aflaţi în localitatea Măgura, judeţul Buzău, acuză dureri şi simptome de toxiinfecţie...
O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbuşit, asfaltul pornind la vale pe o lungime de aproximativ 60 de metri. Prăbuşirea carosabilului a antrenat...
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca şi cei ai Detaşamentului Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situaţii de...
O femeie şi patru copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani, au fost transportaţi, joi seară, la spital de către echipaje medicale din Cluj. Cei cinci...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova respinge acuzaţiile conform cărora primele autospeciale ale pompierilor au ajuns la incendiul de la...
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, Bogdan-Constantin Vlăduţoiu, a declarat că intervenţia de la incendiul izbucnit la imobilul...
ISU Sibiu a intervenit de urgenţă pe A1 sensul de mers către Sebeş, la un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, două persoane...
Peste 500 de persoane participă, începând de joi, la un exerciţiu internaţional organizat de EU MODEX pentru testarea capacităţii de intervenţie la...
Mai multe echipaje medicale au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un concert organizat în Sectorul 1 al Capitalei, unde mai mulţi tineri...
O echipă a ISU Cluj a intervenit duminică pentru a salva un paraşutist, în localitatea Dezmir, acesta fiind conştient şi cooperant, dar prezentând multiple...
Pompierii din Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, intervin, vineri seară, pentru a scoate un bărbat prins sub un mal de pământ. Potrivit reprezentanţilor...
Un echipaj medical a mers pe jos aproape un kilometru, vineri, până la o femeie de 85 de ani din Bragadiru, judeţul Ilfov, care avea hipertensiune arterială,...
O ambulanţă trimisă să preia un copil de un an cu probleme medicale din comuna Topana, judeţul Olt a rămas blocată în zăpadă şi nu a mai putut...
Treizeci şi cinci de persoane care au rămas înzăpezite luni după-amiază în judeţul Olt au fost salvate de către pompieri, o parte dintre acestea fiind...
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a întâlnit, miercuri, cu pompierii care au salvat, după o intervenţie de zece ore, copilul de doi ani din judeţul...
Două femei care traversau o stradă din comuna prahoveană Cornu au fost lovite, vineri după amiază, de o autospecială de intervenţie a Inspectoratului...
Echipaje de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Brăila, Bucureşti-Ilfov şi Tulcea, cu trei instalaţii de potabilizare a apei, vor ajunge în...
Un accident rutier în care au fost implicate un autocar cu 54 de pasageri şi trei autoturisme s-a petrecut, luni după-amiază, în localitatea timişeană...
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi susţin că intervenţia pentru stingerea incendiului la blocul unde a avut loc, luni seară,...
Un grav accident rutier a avut loc, joi dimineaţă, la ora 4.34, pe DN 17, la ieşirea din Şintereag spre Beclean, unde două microbuze, unul de...
Un copac a fost doborât de vântul puternic şi a căzut pe un autocar parcat în zona Răzoare din Capitală, dar nicio persoană nu a fost rănită. Traficul...